Muzeul Municipal Dej în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” organizează, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026, o nouă ediție a Taberei de Meșteșuguri la Muzeu, un program educativ dedicat copiilor care doresc să descopere frumusețea meșteșugurilor tradiționale și să își…
În cadrul Anualei Artiștilor Plastici Dejeni, 9 iulie 2026, avem onoarea de a anunța conferința „Brâncuși 150: Itinerarul unei idei”, susținută de Lect. Univ. Dr. Luigi Bambulea, de la UNArte București.
Muzeul Municipal Dej invită publicul miercuri, 9 iulie 2026, de la ora 19:00, la conferința „Brâncuși…
Muzeul Municipal Dej lansează noua serie „Conferințele SAMVS”, un proiect cultural cu tradiție ce își propune să aducă în prim-plan istoria, patrimoniul și cercetarea dedicată orașului și regiunii. Conferințele vor avea loc vineri, 10 iulie, de la ora 10:00, și va reuni istorici, cercetători și invitați de…
În fiecare an, la 26 iunie, România sărbătorește Ziua Drapelului Național. Este momentul în care privim tricolorul nu doar ca pe un simbol prezent pe instituții sau la ceremoniile oficiale, ci ca pe o parte a istoriei noastre.
Drapelul însoțește momentele importante din viața unei…
Muzeul Municipal Dej invită iubitorii de artă la deschiderea expoziției „Anuala Artiștilor Plastici”, un eveniment dedicat creației artistice contemporane și locale, care va avea loc în perioada 9–31 iulie 2026, la sediul muzeului.
Expoziția își propune să aducă în atenția publicului lucrările unor artiști plastici locali…
Expoziția dedicată Zilei Universale a Iei și-a deschis porțile! Publicul este invitat să descopere frumusețea și diversitatea portului popular românesc.
Expoziția poate fi vizitată gratuit, de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, la Muzeul Municipal Dej, situat pe strada 1 Mai nr. 3.…
Începând cu data de 23 iunie, vă invităm la o expoziție dedicată Zilei Universale a Iei. Vernisajul acestei expoziții dedicate portului popular transilvan va avea de la ora 17:00, la sediul Muzeului Municipal Dej, str. 1 Mai nr. 3.
Expoziția reunește piese de port popular…
Într-un context în care ritmul vieții cotidiene lasă tot mai puțin loc pentru reflecție, comunitate și participare culturală, o inițiativă lansată la Cluj-Napoca readuce cultura în prim-plan, într-un mod firesc și benefic. Proiectul-pilot „Prescripție culturală pentru sănătate și bunăstare”, lansat în premieră națională, propune o…
Rezoluția Unirii unul dintre documentele naționale cele mai valoroase stă la loc de cinste în expoziția permanentă a Muzeului Municipal Dej. Documentul a aparținut lui Ștefan Cicio-Pop, președintele Consiliului Național Român Central, născut în apropiere de Dej, în satul Șigău.
Acest exemplar al Rezoluției…
How strong is your museum’s website as part of the whole offer? Does it reflect your identity as an organisation? Does it appeal to your visitors? What does it really need? Are there trends to pay attention to? Others to ignore? What makes the site…