Etnografia are un rol crucial în conservarea, promovarea și transmiterea patrimoniului cultural specific spațiului rural, spațiu care se confundă cu spiritul românesc. Atât muzeele de stat, cât și cele private, adună și constituie colecții de etnografie și etnologie, care servesc ca instrumente valoroase pentru oferirea unei perspective complexe asupra modului de viață, tradițiilor și identității unei comunități. Aceste colecții nu se limitează la păstrarea artefactelor istorice, ci creează și un spațiu dedicat evoluției culturale și sociale a unei populații sau chiar a unei națiuni întregi.

În cazul unui muzeu general, precum Muzeul Municipal Dej, colecția de etnografie și etnologie contribuie la prezentarea diversității culturale și la înțelegerea modului în care societatea umană din zona Văii Someșurilor s-a organizat de-a lungul timpului. Colecția etnografică a muzeului, prezentată pe scurt în paginile următoare, evidențiază obiecte folosite în viața de zi cu zi, costume tradiționale, unelte agricole, mobilier, textile și elemente arhitecturale, toate reflectând specificul unei comunități cu o istorie spirituală profundă. Înainte de a aborda anumite aspecte ale colecției propriu-zise, este important să subliniem câteva aspecte esențiale legate de rolul etnografiei, etnologiei și al colecțiilor de acest tip în cadrul oricărei comunități.

Un aspect semnificativ al colecțiilor publice de acest fel este capacitatea lor de a contextualiza artefactele istorice. Un muzeu care expune obiecte etnografice dintr-o anumită regiune poate oferi vizitatorilor o înțelegere profundă a modului de viață al locuitorilor din acea zonă. Astfel, colecția devine nu doar o arhivă de obiecte, ci și o sursă de cunoaștere care explică obiceiurile, credințele și adaptările culturale ale unei comunități. De asemenea, colecțiile de etnografie și etnologie facilitează o mai bună înțelegere a interacțiunilor dintre diverse grupuri sociale. Prin studierea influențelor reciproce dintre comunități, aceste colecții evidențiază procesele de schimb cultural, migrație și modernizare. Aceste aspecte sunt esențiale pentru analiza identității naționale și locale, precum și pentru înțelegerea evoluției culturii populare de-a lungul secolelor.

Pe lângă importanța lor academică și muzeografică, colecțiile etnografice au un impact profund asupra comunităților pe care le reprezintă. Ele contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale și oferă generațiilor viitoare un mijloc de a-și înțelege și valorifica rădăcinile. De altfel fundamentul acestor colecții este educația culturală. Prin expoziții, ateliere și programe educative, muzeele ajută membrii comunității să descopere tradițiile și meșteșugurile locale. Un exemplu notabil este „Tabăra de Meșteșuguri”, organizată anual de Muzeul Municipal Dej împreună cu Școala de Arte Populare „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și Palatul Copiilor Cluj-Napoca, Secția Dej. Această tabără, care ajunge la cea de-a patra ediție în anul publicării acestei cărți, este un mod excelent de a revitaliza tradițiile locale. Totodată este de menționat și faptul că în spațiile Muzeului Municipal Dej se desfășoară, sub egida aceleiași Școli de Arte Populare „Tudor Jarda”, cursuri de țesut/cusut și artă textilă tradițională.

Colecțiile etnografice sunt, de asemenea, esențiale în promovarea turismului cultural. O comunitate care își valorifică tradițiile și patrimoniul material poate atrage vizitatori interesați de experiențe autentice. Acest lucru nu doar sprijină dezvoltarea economică locală, dar contribuie și la o mai bună înțelegere și apreciere a diversității culturale de către un public mai larg. Colecțiile publice de etnografie, inclusiv cea a Muzeului Municipal Dej, funcționează ca arhive de memorie culturală, păstrează și promovează tradițiile, meșteșugurile și obiceiurile specifice unei regiuni. Prin educație, conservare și promovare, aceste colecții atrag atenția asupra existenței unei identități locale și culturale puternice și mențin un dialog viu între trecut și prezent. Ele devin nu doar surse de cunoaștere istorică, ci și instrumente esențiale pentru dezvoltarea și consolidarea coeziunii sociale în cadrul comunităților.

Muzeul Municipal Dej găzduiește o colecție valoroasă de artă populară și etnografie, care reflectă bogăția tradițiilor și meșteșugurilor din zona Văii Someșurilor. Un element central al colecției îl constituie costumele populare specifice zonei, care includ piese vestimentare tradiționale precum cămăși brodate, fote, catrințe și cojoace, realizate manual din materiale naturale. Fiecare costum impresionează prin complexitatea motivelor decorative și cromatica vibrantă, reflectând identitatea culturală și estetica comunității. În aceeași ordine de idei, aceste costume arată și mixtura de influențe clar vizibilă în Valea Someșurilor, deoarece aici se intersectează elemente tradiționale provenind din zona Sălajului, Bistriței și Maramureșului.

Fiindcă nu se poate intra în domeniul etnografiei printr-un discurs general, acest domeniu fiind unul vast și complex, alegem elementul cel mai cunoscut aparținând acestei științe și anume elementul vestimentar cunoscut sub denumirea de „ie”. Nu putem începe cu expresia în anul…, pentru că nu există date exacte care să confirme apariția iei, și din această cauză precizăm, cu aproximație, locația populației care ar fi dat naștere acestei cămăși. Povestea iei este mai veche decât ar crede cineva. Începuturile ei sunt fixate aproximativ în perioada existenței culturii Cucuteni, cea mai veche civilizație a Europei, care a viețuit în perioada 5.200 – 3.200 î.e.n. Localizată în Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia, membrii acestei civilizații erau renumiți pentru activitățile meșteșugărești casnice precum țesutul și olăritul. Potrivit cercetărilor  realizate de istorici, însemnele culturii Cucuteni amintesc de ia tradițională românească. Concluziile acestora au atribuit purtarea acestei haine, pentru prima dată, de către indivizii civilizației Cucuteni. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „ie”, atribuit cămășii tradiționale a portului românesc, derivă din latinescul tunicae lineae, care înseamnă tunică subțire, purtată direct pe piele. Iile românești sunt realizate din bumbac, pânză de in sau de cânepă. Broderiile sunt întotdeauna complexe și bogate, având culori vii și uneori chiar aplicații strălucitoare din paiete și mărgele.