Înainte de a prezenta colecția numismatică din Muzeul Municipal Dej merită să facem o scurtă introducere în istoria monedei și a bancnotei pentru a înțelege mai bine contextul istoric al acestor exponate. Primele piese cu o putere de cumpărare au fost așa numitele piese premonetare. Cele mai vechi dintre acestea sunt pumnalele de aur ale tezaurului descoperit la Preșinari, datând aproximativ între 1500-1400 î.e.n. Alte obiecte premonetare sunt vârfurile de săgeată confecționate în cel mai vechi atelier monetar de pe teritoriul României și anume la Histria. Ele sunt realizate din bronz datând aproximativ din 600 î.e.n.
Datorită comerțului dezvoltat pe Dunăre și Marea Neagră de către grecii antici, se dezvoltă primele colonii și orașe de pe aceste meleaguri. Cele mai vechi orașe cu emisiuni monetare proprii sunt Histria, Tomis și Calatis. Primele monede de tip grecești ale Histriei datează din 470 – 423 î.e.n., cu o greutate inițială de 8,40 grame, fiind didrahme din argint de etalon attic. Tot din Histria sunt amintite câteva exemplare de starteri din aur de tip Lysimach datând din sec. II î.e.n. Unitatea de bază, drahma și multiplul acesteia, tetradrahma, sunt cele mai răspândite. Materialul de bază al acestor monede este argintul cu o puritate foarte ridicată. Tetradrahma are o greutate medie între 16,5 și 17,5 grame și este multiplul de patru ori al drahmei cu o greutate medie de 4,3 grame. Această greutate fiind tipică perioadei hellenistice. Ulterior acestei perioade greutatea lor scade în timp ajungând în cele din urmă la aproximativ 3,4 grame respectiv 12 grame.
Tomisul are o emisie abundentă de starteri tip Lysimach târzii cu o greutate medie de 8,25 grame, în secolul I î.e.n. devenind cel mai important atelier monetar din zonă, fiind prima monetărie care își reia activitatea în epoca Imperială Romană continuându-și activitatea de la Augustus până la Filip Arabul.
Calatis are emisiuni proprii de drahme, hemidrahme și starteri începându-și activitatea aproximativ între 300-280 î.e.n. până în 90 î.e.n. În perioada imperială Romană își reîncepe activitatea în timpul lui Antonius Pius și emite regulat până la domnia lui Filip Arabul.
Alte orașe grecești cu o activitate monetară renumită în această perioadă, ale căror emisiuni le regăsim în mai multe tezaure monetare de pe teritoriul României sunt: Dirrhachium, Byzantion, Amorium, Nikomedes, Antioch și altele.
Următoarea unitate monetară din această epocă este cea dacică care are la bază structura monedelor grecești și este bătută între 300-100 î.e.n. Ca și aspect inspirativ au la bază tetradrahma lui Alexandru Cel Mare și Filip II. Deseori pe avers regăsim chipul lui Hercule purtând pe cap pielea de leu, iar pe revers este reprezentat Zeus stând pe tron. O alta variantă răspândită, reprezintă pe avers capul lui Zeus cu o cunună de lauri iar pe revers este reprezentat un călăreț pe cal sau doar un cal. În general aceste reprezentații devin din ce în ce mai brute sau abstracte (barbarizate) cu cât avansează în timp emisiunile. La fel variază și greutatea și puritatea argintului acestora care ajunge între aproximativ 14 și 5,5 grame.
Moneda cu cea mai mare valoare a dacilor este cosonul de aur. Acesta purtând influențe grecești, dar și romane. Tot în acest interval de timp menționăm și monezile celtice cu trăsături similare, având la bază moneda de argint, dar sunt cunoscuți și starteri confecționați din aur nativ. Odată cu expansiunea Romei apare o nouă unitate monetară care își câștigă o bună reputație și încredere în comerțul mărfurilor.
La baza acestei unități monetare romane este denarul confecționat din argint cu puritate ridicată și o greutate medie între 3 și 4 grame. Subdiviziunile denarului sunt confecționate din bronz ele fiind: qinarius-ul, sesterț-ul și as-ul, iar în timpul domniei lui Caesar este standardizată greutatea aureus-ului la 8,16 grame. Această monedă este confecționată din aur pur și este folosită la tranzacții de valori mai mari.
În timpul lui Augustus aureus-ul are o greutate de 7,79 grame și are o valoare de 25 de denar. Denarii republicani circulă deja cu o relativă abundență pe teritoriul României începând cu ultimele decenii ale secolului II î.e.n., iar odată cu formarea imperiului Roman apar pe meleagurile noastre și denarii imperiali. Odată cu cucerirea Daciei de către Traian în 106 moneda romană devine oficială pe aceste teritorii. Circulația monedelor romane în aceasta zonă nu se termină odată cu retragerea trupelor romane din anul 271, ele fiind folosite în continuare ca un mod de plată. După destrămarea definitivă a Romei urmează o perioadă destul de îndelungată în care circulația monedei pe teritoriul Transilvaniei este destul de vagă.
În secolele XI-XII activitatea monetară începe să își reia cursul. În partea de Sud și Est a țării își fac prezența influențele bizantine, intrând în circulație follis-ul bizantin (monedă de bronz), aspron-ul (monedă de argint) și hiperperul (monedă de aur) cu greutate medie de 4,45 grame. La început de secol XIII, după destrămarea Imperiului Bizantin, li se alătură acestor emisiuni și monede grecești, sârbești și venețiene.
Ducatul de aur venețian se regăsește și pe teritoriul Transilvaniei alături de forint-ul de aur, denari și oboli ungurești. Atât denarii cât și monedele de cupru au o influență simbolistică bizantină și arabă care, aproximativ după invazia tătarilor, se schimbă, inspirându-se din monedele vestice. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea pătrund în Transilvania și denarii din Slavonia.
În secolul XIV își încep activitatea monetară voievodatele Românești. Sistemul monetar al Țării Românești are corespondent pentru grosul bulgăresc (ducatul de argint), dar și pentru denarul unguresc. După reforma monetară a lui Carol Robert, rege al Ungariei, denarul unguresc are o greutate medie de 0,7 grame care e echivalent cu denarul emis de Vladislav Vlaicu, voievod al Țării Românești.
La început de secol XV circulația monetară pe teritoriul României de azi este foarte variată, fiind prezenți ducații de aur venețieni, groșii sârbești și bulgărești, denarii regali de Slavonia, cărora li se adaugă emisiuni proprii ale voievodatelor Române și Ungaria. Spre sfârșit de secol intră în fluxul monetar al Moldovei și al Țării Românești așprii turcești, ocupând cu timpul un rol important în circulația monedei mărunte.
Până în a doua jumătate a secolului XVI în Transilvania moneda măruntă dominantă este denarul unguresc. După această perioadă apare mai sporadic în circulație grosul și polgrosul polonez. Alte emisiuni care își fac prezența pe teritoriul Transilvaniei, dar cu o pondere mai mică, sunt cele germane, prusace și lituaniene, în general groși. Spre sfârșitul veacului, emisiunile poloneze câștigă un rol important în circulația monetară, atât în Transilvania cât și în Țările Românești, adăugându-se emisiunilor sus menționate, triplugrosul și sexagrosul. Grosul și triplugrosul sunt unitățile monetare care sunt emise și de către monetăriile transilvănene fiind influențate de emisiunile poloneze. Această prezență abundentă a monedelor poloneze se explică prin comerțul intensiv cu Polonia, dar și prin lipsa monedei mărunte autohtone.
O altă unitate monetară care apare în Transilvania în secol XVII este poltura, fiind în circulație doar câteva decenii. Tot în acest veac se intensifică circulația talerilor care își fac apariția în ultimele decenii ale secolului XVI cu emisiuni germane. Acest model este preluat de către principii Transilvaniei cu emisiuni destul de abundente ale acestora. Talerul a fost conceput datorită inflației din această perioadă și din necesitatea unităților monetare cu valoare mare în tranzacțiile mari. Ca și concept prima emisiune aparține Tirolului în 1486, emițând guldinerul de argint cu o greutate de 31,83 grame (o unție), echivalent cu un gulden de aur. Varianta finală care a fost răspândită și acceptată în comerțul internațional a fost cea din Cehia cu o greutate de 29,23 grame, fiind mai ușor ca guldinerul, iar pentru a-l diferenția i-au dat numele de taler. Talerul este moneda pe care gravorul putea să își pună în valoare talentul fiind vorba de o suprafață mare de lucru, născându-se astfel adevărate opere de artă. În lumea colecționarilor de numismatică talerii și tetradrahmele ocupă deseori primul loc în cea ce privește interesul acestora. Această unitate monetară rămâne în circulație până în secolul XIX.
La început de secol XVIII Țara Românească și Moldova își schimbă orientarea politică și economică spre Est. Datorită acestor decizii moneda otomană ocupă din nou primul loc în tranzacțiile comerciale îmbogățindu-se cu noi emisiuni monetare care echivalau cu cele din Europa Centrală și de Vest. Alte emisiuni care erau acceptate în negoț în aceste două țări sunt cele spaniole, rusești, poloneze, portugheze și olandeze emisiunile autohtone fiind inexistente cu o singură excepție. Este vorba de monetăria Sadagura de pe teritoriul Moldovei, unde în anii 1770-1774 s-au emis parale, copeici și denghi, pe avers având stemele celor două Principate Române. Aceste emisiuni au ieșit din circulație după retragerea rușilor.
După desființarea definitivă a principatului în 1711, Transilvania este integrată în Imperiul Habsburgic. Monetăriile de pe teritoriul Transilvaniei încep să emită monede în numele regelui habsburgic cu câteva decenii înaintea acestei date, emisiunile monetare corespunzând standardelor Imperiului. În această perioadă este introdus creițarul, sub domnia lui Leopold I. Cunoscute sunt emisiunile de 1, 3, 6 și 15 creițari, bătute în monetăria de la Baia Mare, cu trăsăturile specifice emisiunilor ungurești. Alte monetării care își continuă activitatea sub Imperiul Habsburgic sunt: Alba Iulia și Oravița. După introducerea talerului convențional în 1754, acesta este echivalent cu 2 forinți de aur și 120 de creițari. Această echivalență se schimbă în 1858 datorită influenței austriece, un forint de aur fiind echivalent cu 100 de creițari.
Odată cu înființarea Monarhiei Austro-Ungare, în 1867, Transilvania devine parte componentă a acesteia cu o singură monetărie activă, cea de la Alba Iulia. În 1892, cu noua reformă monetară, este introdusă coroana. 100 de fileri sunt echivalenți cu o coroană de argint (5 g), iar emisiunile de 10 (3,39 grame) și 20 (6,78 grame) de coroane sunt din aur. Acest sistem monetar rămâne în vigoare și în Transilvania până în 1918.
La început de secol XIX în Țara Românească și Moldova domina un haos monetar, circulând emisiunile mai multor țări precum Turcia, Rusia, Franța, Italia, Austria și altele. Odată cu unirea Principatelor din 1859 s-a ivit ocazia înființării unui sistem monetar național. Astfel, în 22 aprilie 1867 se înființează moneda națională, leul, cu subunitatea egală de o sută de bani. În acest an se emit primele monezi de 1, 2, 5 și 10 bani. În 1868 sunt emise monedele de 20 lei de aur, iar în 1870 primul leu de argint. Primele emisiuni de hârtie sunt tipărite în 1877, numite bilete ipotecare, având curs obligatoriu la casieriile publice. Aceste bilete ipotecare, de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 lei, au fost retrase treptat din circulație de statul român până în 1890, fiind înlocuite cu bilete de bancă.
În Transilvania, primele bancnote în circulație sunt cele emise de statul maghiar la revoluția din 1848. Sunt defapt primele bancnote emise de Ungaria, aparținând noului sistem monetar la baza căruia era forintul. Astfel Ungaria a reușit să își fondeze sistemul monetar independent, până la această dată fiind subordonată sistemului monetar austriac. Din 5 august 1848 până în martie 1849 au fost emise bancnotele de 1, 2, 5, 10 și 100 de forinți, fiind în circulație doar un an. După înfrângerea revoluției, în 9 august 1849, au fost retrase și distruse de către armata austriacă. Deținerea acestor bancnote se pedepsea cu închisoarea. Pentru a putea susține lupta împotriva trupelor austriece, orașele Râșnov și Timișoara și-au imprimat propriile emisiuni de necesitate în 1849. După revoluție reintră în circulație bancnotele emise de banca austriacă, iar în 1881 sunt emise primele bancnotele de 1 și 5 coroane cu o față în austriacă și cealaltă în maghiară, emise de banca austriacă.
După încheierea Primului Război Mondial, România nu poate acoperi financiar, Transilvania neavând suficiente fonduri monetare, de aceea se recurge la un sistem adoptat și de alte țări, ștampilându-se bancnotele rămase pe teritoriul Transilvaniei și dându-le astfel putere de cumpărare, urmând ca acestea să fie retrase treptat din circulație. Datorită eforturilor financiare ale României din timpul și după Primul Război Mondial, leul se află într-o continuă depreciere, această situație accentuându-se în al Doilea Război Mondial. După instaurarea comunismului în 1947, cu noua reformă monetară, leul s-a redus cu o pondere de 20000 la 1. În comunism leul a avut o circulație strict internă, pentru tranzacțiile de pe piața neagră a produselor occidentale folosindu-se marca, lira sterlină și dolarul. După revoluția de la 1989 leul și-a continuat deprecierea, în 1990 accelerându-se semnificativ acest proces. În 2005, cu noua reformă monetară se schimbă leul anterior cu leul nou, astfel un leu nou, 1 RON este egal cu 10000 lei vechi.
