Colecția de carte veche și rară a Muzeului Municipal Dej oferă vizitatorilor o incursiune în istoria tiparului și a literaturii naționale și nu doar atât. Printre piesele de valoare ale acestei colecții se numără un exemplar al „Cazaniei lui Varlaam”, o capodoperă a culturii medievale românești.
O colecție de carte veche și rară, precum cea a Muzeului Municipal Dej, joacă un rol esențial în păstrarea și promovarea identității culturale. Aceste colecții conservă mărturii ale evoluției limbii, literaturii, religiei și gândirii societății de-a lungul secolelor. Ele oferă cercetătorilor și publicului larg acces la surse primare, facilitând înțelegerea contextului social, politic și cultural al diferitelor epoci. De asemenea, astfel de colecții contribuie la educarea tinerelor generații, stimulând interesul pentru istorie și patrimoniu. În aceeași ordine de idei colecția aflată în grija muzeului prin titlurile ei denotă și starea intelectuală a comunității de-a lungul anilor. Totodată denotă evoluția spirituală și, prin studiul textelor adunate în cadrul muzeului, chiar starea financiară a comunității.
Pentru a face o scurtă incursiune în ceea ce înseamnă colecția de carte veche și rară a Muzeului Municipal Dej este nevoie de a explica succint ce înseamnă acest termen de carte rară. O carte este considerată rară atunci când îndeplinește criterii precum vechimea, tirajul limitat, starea de conservare, importanța autorului sau a conținutului și particularitățile legate de tipar sau legătură. De exemplu, o ediție princeps (prima ediție) a unei opere semnificative, tipărită într-un număr redus de exemplare, este clasificată drept rară. De asemenea, cărțile care prezintă erori de tipar, ilustrații unice sau legături deosebite pot fi considerate rare. Raritatea unei cărți îi conferă o valoare culturală și materială sporită, transformând-o într-un obiect de colecție și studiu. Tot aici trebuie făcută distincția între cartea numită „rară” și cea denumită „veche”. Cărțile vechi se disting prin materialele și tehnicile folosite la realizarea lor. Hârtia era adesea confecționată manual, iar coperțile erau realizate din piele, lemn (cum este și cazul „Cazaniei” lui Varlaam și a două „Evangheliare” din colecția muzeului) sau pânză, ornamentate cu încrustații și metale prețioase. Multe dintre aceste cărți conțin ilustrații realizate prin xilogravură, inițiale elaborate și scris caligrafic. De asemenea, tiparul vechi românesc folosea adesea alfabetul chirilic, înainte ca scrierea latină să fie adoptată în mod oficial. Cartea veche românească joacă un rol crucial în păstrarea și transmiterea valorilor culturale și spirituale ale poporului român. Primele cărți tipărite în spațiul românesc au fost în mare parte de natură religioasă, fiind destinate bisericilor și mănăstirilor. Printre cele mai importante lucrări se numără „Liturghierul lui Macarie” (1508), prima carte tipărită pe teritoriul românesc, și „Biblia de la București” (1688), prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Pe lângă operele religioase, s-au tipărit și cărți juridice, cronici istorice și lucrări educaționale, contribuind la dezvoltarea identității naționale. Tipografii precum Coresi, Antim Ivireanul și Mitropolitul Dosoftei au avut un rol esențial în răspândirea limbii române în scris și în promovarea culturii autohtone. În prezent, cărțile vechi sunt considerate adevărate comori bibliografice și sunt păstrate în biblioteci, muzee sau colecții private. Ele oferă informații prețioase despre evoluția limbii, tiparului și artei grafice, fiind studiate de cercetători și pasionați de istorie. Restaurarea și conservarea acestora sunt procese esențiale pentru protejarea patrimoniului cultural.
Totodată este necesară și o descriere a modului în care tiparul și apariția acestuia au influențat răspândirea cărții și primelor texte în limba română. Tiparul a fost introdus pe teritoriul românesc în secolul al XVI-lea, iar prima carte cunoscută tipărită în limba română este „Catehismul luteran” (1544), urmată de „Întrebarea creștinească” (1559). În 1643, sub domnia lui Vasile Lupu, a fost tipărită la Iași „Cazania lui Varlaam”, prima carte în limba română din Moldova, destinată întregului neam românesc de pretutindeni. Aceste lucrări au facilitat accesul populației la texte religioase și educative în limba maternă, contribuind la consolidarea identității naționale și la dezvoltarea limbii române literare.
