O colecție publică de artă plastică reprezintă o comoară culturală și istorică de neprețuit. Acest tip de colecție are un rol esențial în educație, dar și în conservarea patrimoniului național și a dezvoltării comunității. Prin intermediul acestor colecții destinate păstrării memoriei vizuale, muzeul devine un spațiu de dialog între trecut și prezent, între artist și public, oferind oportunități unice de explorare și înțelegere a lumii de ieri și de azi.
În primul rând, o colecție de artă plastică servește ca o fereastră deschisă către istorie și cultură. Operele de artă reflectă gândirea, emoțiile și valorile unei epoci, oferind vizitatorilor o perspectivă autentică asupra societății și evenimentelor care au modelat lumea. Prin expunerea unor opere semnificative pentru o anumită comunitate umană, muzeul păstrează și transmite moștenirea culturală, asigurând că generațiile viitoare vor avea acces la aceste comori artistice. În al doilea rând, muzeul are rol de instrument educativ deosebit de valoros. Pentru elevi și studenți, vizitarea unei colecții de artă plastică poate fi o experiență transformatoare, care le permite să înțeleagă noțiuni complexe prin intermediul artei. Picturile, sculpturile și instalațiile artistice pot ilustra concepte istorice, filozofice sau sociale într-un mod accesibil și captivant. De asemenea, muzeul stimulează creativitatea și gândirea critică, invită publicul să mediteze asupra mesajelor transmise de artiști. Colecțiile publice de artă oferă o platformă pentru promovarea artiștilor locali și regionali, pun în valoare talentul și contribuția lor la patrimoniul cultural. Prin expunerea unor opere contemporane, muzeul devine un spațiu de dialog și inovație, astfel el reflectă evoluția artistică și socială a societății din care face parte. Pe lângă aspectele educative și culturale, muzeul, prin colecțiile sale de artă plastică, are și o dimensiune socială importantă. Este un loc de întâlnire și schimb de idei, unde oamenii din diverse medii pot explora și discuta despre artă. În acest mod muzeul, cum este și cel din Dej, sprijină incluziunea socială și promovează toleranța și înțelegerea reciprocă, formarea unui grup al artiștilor plastici, un loc în care aceștia se întâlnesc, se recunosc și învață unul de la altul.
Muzeul Municipal Dej, prin colecția sa publică de artă plastică joacă un rol esențial în educația vizuală și artistică a comunității, fiind continuatorul tradiției stabilită de Galeria de Artă „Frezia”. De altfel, de-a lungul timpului, municipiul Dej a fost un centru important pentru dezvoltarea artelor plastice, în special a picturii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, printre meșteșugarii dejeni se remarcau pictorii Bányai Béla și Dózsa Géza. Dózsa Géza a înființat un atelier-școală în Dej, unde numeroși tineri locali au învățat arta picturii, sub îndrumarea profesorilor de desen Nagy Carol și Reinsky Adolf.[1] În numele acestei puternice mișcări Muzeului Municipal Dej i s-au alăturat și alte instituții publice ca și Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Dej prin intermediul căruia a fost înființat Clubul de Pictură „Elena Szervaczius”. Acest club oferă elevilor pasionați de pictură oportunitatea de a-și dezvolta talentul și de a participa la activități artistice extracurriculare, iar în colaborare cu Muzeul Municipal Dej organizează vernisaje și expoziții de artă plastică.[2]
Prin expoziții permanente sau temporare, vizitatorii au ocazia să descopere stiluri artistice variate, tehnici diferite și viziuni distincte asupra lumii. Acest tip de expunere artistică este adresată atât elevilor și studenților, cât și iubitorilor de artă, care își pot aprofunda cunoștințele despre evoluția curentelor artistice. De asemenea, atelierele și programele educaționale organizate în jurul colecțiilor muzeale stimulează creativitatea și încurajează exprimarea artistică. Copiii și tinerii pot învăța prin experiență directă despre procesul de creație, materiale și simbolistică.
În aceeași ordine de idei subliniem faptul că o colecție publică de artă plastică, precum cea de la Dej, este un depozit de memorie culturală. Operele de artă reflectă valorile, tradițiile și transformările unei societăți de-a lungul timpului. Din această cauză rolul nostru este unul vital, cel de a păstra și proteja aceste opere. Fie că este vorba despre lucrări ale marilor maeștri sau creații contemporane, ele creează o punte între trecut, prezent și viitor, consolidând identitatea culturală a unei comunități. Amintim și faptul că, prin crearea și păstrarea unor colecții valoroase de artă plastică, muzeul, ca spațiu cultural, ridică și transformă spațiul în care se află într-o atracție turistică. Inevitabil prin păstrarea unui astfel de rol și prin perseverență se ajunge la contribuție către economia locală. Vizitatorii sunt atrași de posibilitatea de a vedea opere celebre sau de a descoperi artiști locali, ceea ce stimulează turismul cultural. În plus, activitățile comerciale conexe – licitații de artă, ghidaje și evenimente speciale – aduc beneficii economice semnificative.
Colecția de artă plastică a Muzeului Municipal Dej este așadar mai mult decât o simplă expunere de opere; este un instrument de educație, conservare și dezvoltare culturală, este un hub cultural și un nod ce leagă artiștii locali. Prin accesibilitatea sa, contribuie la formarea unei societăți mai conștiente de importanța artei, păstrând în același timp moștenirea artistică pentru viitor.
Arta este oglinda magică pe care o creăm pentru a transforma visele invizibile în lucruri vizibile. Pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă, arta o folosim pentru a ne vedea sufletul, George Bernard Shaw. Prin artă, artistul își exprimă sentimentele, stările , ideile, influențând oamenii prin mesajul pe care îl poartă. Arta are un rol educativ în societate, influențând privitorul. În Dej a avut un rol de a aduna o comunitate artistică, dar și de a uni iubitorii de artă, de a lega prietenii, de a influența generațiile viitoare. Până în anul 2019 Galerie de Artă FREZIA reprezenta punctul fierbinte al lumii artistice a Dejului. Gradat, începând cu anul 2018, obiectele de artă din cadrul galeriei au fost mutate la Muzeul Municipal Dej, instituție care continuă tradiția vernisajelor de artă plastică.
Colecția de artă a Muzeului Municipal Dej cuprinde un număr de peste 300 de tablouri, pe lângă acestea ea mai conține reproduceri după pictori belgieni, icoane pe sticlă și lemn, sculptură. Printre artiști de renume național și chiar mondial se află și personalități locale, dar și mulți artiști care nu au un nume impozant în arta transilvăneană. Enumerăm: Alexandru Mohi, Matei Lăzărescu, Alexandru Chira, Boambeș Cornel, Picovici Mariana, Trifan Mihai, Gâtu Leca Spiridon, Irina Mimor, Eugen Drăgulescu, Kovacs Margit, N Niculescu, Kajetan Viorica Ibola, Ilie Paulina, Sterian , Alexandru Seferovici, Pojar Călin, Chindris Mirela, Piskolti Bela, D.A. Margineanu, Andronic C., Bodea Ban Dorina, Nagy Imre, Bulacu Aurel, Dinculescu G., Stefanescu Alma, Iosif Crainic Maria, Dinculescu Sergiu, Drocaș Gh, Agafiței A, Ilie Paulina, Mircea Vremir, Ressu Ion, Ion Mursa, Ivanovici Dan, Ionescu Mircea, Claudiu Pivodă, Lazăr Anton, Georgescu Lucian, Petre Abrudan, Nagy Anna, Aldea Cristian, Zoe Eisele Szucs, Kovacs Iuliu, Mazilu Gheorghe, Zemleny Csobo, Buruga Mihai, Mihai Rădulescu, Cornea Mihai, Ciciovan Mona , Emil Ciocoiu, Pop Silvia, Gh Brândușan, Reinhardt Schuster, Kajetan Ibolya, Severovici Alex, Aurel Bulacu, Gy Szabo Bela, Iacob Lazăr, Ilie Florentina, Kancsura Ștefan, Radu Dragomirescu, Georgescu Lucian, Roșca Horea, Călin Pojar, Popovici Ioan, Jemna Adrian, Mazilu Gheorghe, Milea Cristian, Andronic Constantin. Dintre aceste nume am ales să menționăm lucrări și artiști importanți pentru zona Dejului, personalități care ne fac onoare atât la nivel național cât și la nivel internațional prin geniul lor artistic.
Surse:
Clubul de pictură „Elena Szervaczius” a fost înfiinţat la Colegiul „Andrei Mureşanu” din Dej – FOTO











