Civilizația dacică corespunde cu dezvoltarea epocii fierului pe teritoriul României. Din punct de vedere cronologic epoca fierului a fost împărţită în două mari perioade: epoca Hallstattiană (1.150 î. Hr. – 450/400 î.Hr.) şi epoca Laténe (450/400î.Hr-106 d. Hr). În cele două perioade ale epocii fierului se definitivează procesul de diferenţiere etno-lingvistică între grupurile ilirilor şi cele ale tracilor. În cadrul numeroasei populaţii a tracilor se cristalizează civilizaţia avansată şi originală a geto-dacilor, răspândită pe un vast teritoriu ce depăşea cu mult graniţele actuale ale României. Valea Someşurilor a fost parte integrantă în această evoluţie istorică, dovadă fiind descoperirile arheologice dacice realizate pe teritoriul actual al municipiului Dej, dar şi în împrejurimi. Multă vreme s-a crezut că a fost descoperit numele uniunii de triburi dacice –dacii Ansamensi– de la confluenţa Someşurilor.
În textul a două inscripţii romane provenind din castrul roman de la Căşeiu, datate în timpul împăratului Gordian (238-244) au apărut prescurtări de forma: reg… şi Ans…. Acesteinscripţii au fost completate de unii istorici cu termenii: regio Ansamenses, care desemna teritoriul (regiunea) de la confluenţa Someşurilor şi implicit numele tribului dacic care a locuit în această zonă- dacii Anasamensi. Interpretări mai recente consideră că termenii reg şi ans ar desemna o entitate administrativă romană în zona graniţei nordice, pusă în legătură şi cu exploatările și comerțul de sare de aici.
Aşezările de la începutul epocii fierului au fost clasificate în două tipuri: aşezări deschise şi aşezări fortificate prin valuri de pământ, şanţuri de apărare şi palisade. Despre cetăţile de refugiu şi aşezările întărite cum ar fi cele de la Dej, Teleac, Bozna, Ciceu-Corabia şi Şona există în prezent studii ample, publicate în urma unor cercetări arheologice. Au fost identificate, până în prezent, 26 de aşezări fortificate în spaţiul intracarpatic, construite la începutul epocii fierului.
Având în vedere importanţa geo-strategică şi economică a zonei de la confluenţa Someşurilor, formaţiunea politică a dacilor de pe valea Someşului, a construit, la începutul epocii fierului, o cetate de refugiu pe Dealul Florilor. Sistemele defensive ale fortificaţiilor constau din îmbinarea a trei elemente: şanţ, val de pământ şi palisadă din trunchiuri de copac, cu înălţimea totală de peste 6-7 metri, din icul şanţului până în vârful palisadei, fiind considerat destul de eficient pentru tehnica militară din epoca Hallstattiană[1].
La începutul secolului al XX-lea colonelul Iuliu Marţian a efectuat câteva sondaje de teren în zona fortificației. Pe Dealul Florilor a fost descoperită o urnă din ceramică înconjurată de pietriş, iar în interiorul acesteia se afla un vas mai mic de culoare roşie. În anul 1902, tot în acea zonă, cu ocazia unor lucrări agricole au fost descoperite două topoare de piatră. Iuliu Marţian a mai descoperit fragmente ceramice de culoare neagră şi bucăţi mari de cuarţ. La Muzeul Ardelean din Cluj au ajuns din Dej vase ceramice de tip ,,urne villanoviene” şi chirpici, iar în colecţia lui E. Orosz a ajuns o râşniţă şi fragmente de chirpici.
Până în prezent, singurele cercetări arheologice sistematice realizate la cetatea de pe colina Dealul Florilor sunt cele desfăşurate de arheologul Valentin Vasiliev, rezultatele fiind publicate în anul 1995. Au fost vizate în special sistemele de fortificaţie ale acestei aşezări din epoca fierului. A fost descoperit şanţul de apărare al aşezării cu o lăţime de circa 6 metri şi o adâncime de 2,15 metri. În spatele şanţului a fost ridicat un val din pământul rezultat din excavarea şanţului, această amenajare a fost surprinsă sub forma unei lentile elipsoidale.
Inventarul arheologic descoperit în aşezarea de pe Dealul Florilor este unul sărac şi se compune în marea lui majoritate din fragmente ceramice, împărţite în două categorii: ceramică grosieră şi ceramică fină de bună calitate. Deşi nu au fost descoperite vase întregi au fost reconstituite mai multe categorii: vase în formă de sac sau bitronconice, străchini şi diverse tipuri de căni. Prin studiu comparativ şi analogii cu alte aşezări din prima vârstă a fierului, cercetate în Transilvania, s-a putut data această fortificaţie de la Dej în sincron cu nivelurile II şi III ale fortificaţiei de la Teleac (jud. Mureş). Din punct de vedere al cronologiei relative, fortificaţia dejeană a fost atribuită perioadei Ha B2 – Ha C, iar în cifre absolute ea a funcţionat din a doua jumătate a secolului al IX-lea şi până în secolul al VII-lea î. Hr.[2]
Aşezările fortificate, precum cea descoperită pe Dealul Florilor se presupune că funcţionau pe lângă centre ale puterii tribale. Aceste cetăţi nu erau destinate doar apărării, ci erau lucrări ce puneau în evidenţă prestigiul şefului comunităţii şi, implicit al comunităţii însăşi.
[1] Constantin Albinetz, Muzeul Municipal Dej la 90 de ani de la înființare (1925-2015), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, p. 26
[2] Constantin Albinetz, Cristina Albinetz, DEJ. Istorie și legendă, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, pp. 70-71.
Bază de coloană – model 3D
Această bază de coloană este un fragment arhitectural din cadrul castelului Haller din Coplean. Modelul 3D permite vizualizarea completă a piesei în detaliu, în format digital interactiv.
