Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Portul Popular | O celebrare a tradiției, eleganței și spiritului românesc

iunie 20, 2025 5:00 pm - iulie 4, 2025 4:00 pm

Muzeul Municipal Dej are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 20 iunie 2025, ora 17:00, la vernisajul unui expoziții de grup dedicate artei, tradiției și identității. Vom privi costumele populare prin expoziția „ZESTRE ROMÂNEASCĂ”, imaginea țăranului roman prin expoziția de pictură „RĂDĂCINI ȘI RÂNDUIELI” și veți asculta povestea portului popular prin cuvintele Ioanei Mureșan, profesoară la Școala Populară de Arte „Tudor Jarde” Cluj-Napoca.

În cadrul acestui eveniment unic, va fi prezentată colecția de costume populare tradiționale a doamnei Apostol Mariana, o adevărată comoară etnografică ce aduce în prim-plan măiestria, simbolistica și frumusețea portului românesc. Întreaga colecție este prezentată de curatorul Sebastian Paic.

Prezentarea va fi completată de expoziția de pictură „RĂDĂCINI ȘI RÂNDUIELI”, semnată de artistul Vasile Valentin Both, un omagiu adus țăranului român din satul someșean, în care culoarea, simțirea și tradiția se împletesc cu o sensibilitate profundă. Povestea din spatele imaginilor este narată de Loredana Gheorghiu, comisar de expoziție.

Evenimentul se desfășoară în perioada 20 iunie – 4 iulie 2025, în incinta Galeriei Muzeului Municipal Dej, str. 1 Mai, nr. 3. Vă așteptăm cu drag să descoperiți o punte între trecut și prezent, între arta acului și a fusului și arta pensulei și a creionului!

Detalii

Organizator

  • Muzeul Municipal Dej
  • Email muzeul_dej@yahoo.com

Loc de desfășurare

  • Muzeul Municipal Dej
  • 1 Mai nr. 3
    Dej, Cluj 405200 Romania
    + Hartă Google
  • Telefon 0743326048